Viceprimarul cu atribuții de primar din comuna Sascut județul Bacău copiază proiecte de hotărâre aprobate în alte comune din tara și le depune spre aprobare consiliului local unde PSD are majoritate.
Când dintr-un simplu fotograf la nunți și la botezuri ajungi viceprimar cu atribuții de primar, pentru simplul fapt că așa vrea partidul, nu ne putem aștepta la miracole.
„Hai în PSD să-ți faci un viitor” – PSD Bacău
După ce ani la rând a criticat dur PSD-ul, Ionel Apostol, fotograf de meserie, a intrat în politică în 2016, cu studii medii și fără nicio experiență în administrația locală. In prezent ocupă funcția de viceprimar cu atribuții de primar însă el nu stă prea bine la capitolul inspirație. Se mulțumește să plagieze proiecte de hotărâre de pe internet și nu oricum ci cuvânt cu cuvânt, Copy & Paste 100%.
Ce este plagiatul?
Plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație proprie. Plagiatul, din punct de vedere semantic este sinonim cu FURT – Wikipedia.
Ce părere are președintele organizației PSD Bacău, Dragoș Benea despre candidatul Ionel Apostol pe care-l susține la alegerile locale din 2024 ?
Exemplu de plagiat – un proiect de hotărâre pe ordinea de zi a ședinței consiliului local din 28.02.2023, copiat integral de pe site-ul primăriei Bocicoiu Mare, județul Maramureș.


Acest proiect de hotărâre inițiat de viceprimarul Ionel Apostol a suscitat multe nemulțumiri în rândul cetățenilor din Sascut și mai ales în rândul angajaților primăriei.

Proiectul este la limita legii, neexistând o prevedere expresă apropo de obligativitatea primăriei de a deconta cheltuielile de transport de la domiciliu la serviciu pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Aparatul de specialitate al primarului.
Printr-o nouă hotărâre a Consiliului local se încearcă crearea artificială a unei baze legale.
Analiza documentației atașate proiectului
În raportul de specialitate nr. 2468/21.02.2023 emis de compartimentul juridic, întocmit și semnat de doamna consilier juridic Cerbu Ioana-Teodora (fina primarului defunct, angajată pe acest post fără niciun pic de experiență) sunt enumerate câteva articole de lege însă niciunul dintre ele nu poate fi luat în considerare ca temei juridic pentru acest proiect de hotărâre.
Art. 14 din legea 273/2006 interzice cheltuielile bugetare care nu au bază legală:
- Este interzisă efectuarea de plăti direct din veniturile încasate, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.
- Cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată și sunt determinate de autorizările conținute în legi speciale și în legile bugetare anuale.
- Nicio cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetele prevăzute la art. 1 alin. 2 și nici nu poate fi angajată și efectuată din aceste bugete, dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.
Totodată, în Raportul de specialitate descoperim o declarație falsă a doamnei consilier juridic Cerbu Ioana-Teodora citez: „Analizând punctul de vedere al Curții de Conturi nr. 919/02.04.2021, prin care ni se aduc la cunoștință prevederile art. 129 alin. 9, 1) și (12) OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, (…) un pachet de salarizare motivant reprezintă o necesitate pentru întreaga resursă umană specialistă din administrațiile publice locale„.
Punctul de vederea 919/02.04.2021 nu este adresat Primăriei Sascut, așa cum menționează doamna consilier juridic, ci unei peroane fizice (cu aproape 2 ani în urmă). Același punct de vedere a fost citat și în proiectul de la Bocicoiu Mare, proiect copiat ad-literam de Ionel Apostol.
În punctul de vedere al Curții de conturi este specificat în mod clar că „instituția noastră nu are atribuții privind emiterea unor puncte de vedere sau acordarea de consultanță juridică la solicitarea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice, de drept public sau privat„.
In referatul de aprobare semnat de Ionel Apostol, viceprimarul afirmă că „salariile sunt foarte mici”.
Despre care salarii vorbim ? Altfel spus, care sunt angajații primăriei Sascut care ar beneficia de aceasta facilitate ?
Este vorba de un consilier superior de la resurse umane, de administratorul public și de doamna secretară.
Domniile lor au salarii duble în comparație cu alți angajați ai primăriei Sascut.
Ce concluzie putem trage?
Viceprimarul Ionel Apostol a inițiat acest proiect de hotărâre cu dedicație, în dezavantajul celorlalți angajați ai primăriei, care deși sunt domiciliați pe raza comunei Sascut locuiesc la distanțe cuprinse între 3 și 8 kilometri.

Care va fi deznodământul ?
Vom vedea cum votează consilierii PSD în ședința ordinară programată pe 28.03.2023. Întrucât la PSD un ordin se execută, nu se discută, nu mare ne-ar fi mirarea ca acest proiect de hotărâre să fie totuși aprobat. În acest caz vom avea încă o povară pe spatele bugetului local al UAT Sascut.
UPDATE – În urma argumentelor prezentate în ședință, proiectul NU a fost aprobat. Rezultat: 14 Consilieri au votat ÎMPOTRIVĂ decontării deplasărilor funcționarilor publici domiciliați în altă localitate, iar viceprimarul Ionel Apostol s-a ABȚINUT.
Offtopic, dar tot Copy Paste
Ionel Apostol nu-și însușește numai proiecte de hotărâre făcute de alții.
Exemplu: Am cerut în repetate rânduri modernizarea și actualizarea regulată a site-ului internet primăria-sascut.ro conform prevederilor legale. Consiliul Local Sascut a alocat o sumă de bani pentru realizarea noului site iar Ionel Apostol a promis că se ocupă de ducerea la îndeplinire.
Dacă analizați structura site-ului primariabocicoiumare.ro veți constata că este identică cu cea a site-ului primăria-sascut.ro (ambele folosesc WordPress și tema Townpress). Mai mult decât atât inclusiv meniurile site-urilor sunt identice (de fapt un copy-paste, nimic mai mult), întrebarea se pune „Cine a încasat banii pentru „realizarea” site-ului primăria-sascut.ro?”.

